Principalele niveluri ale integrării cunoştinţelor sunt:
- Monodisciplinaritatea/ Intradisciplinaritatea
- Multidisciplinaritatea/ Pluridisciplinaritatea
- Interdisciplinaritatea
- Transdisciplinaritatea
Monodisciplinaritatea este centrată pe obiectele de studiu independente, pe specificitatea acestora. Prin integrare monodisciplinară / intradisciplinară se înţelege ,,acţiunea de a aborda un proiect sau de a rezolva o problemă prin limitarea la datele unei singure probleme”
( Legendre,1993,p 88). Această modalitate de abordare a conţinuturilor oferă agenţilor educaţionali parcurgerea rapidă a unui volum de cunoştinţe, însă, dintr-o singură direcţie.
Multidisciplinaritatea reprezintă un nivel al integrării echivalent cu cel pluridisciplinar. Singura distincţie care se face între aceste două concepte este legată de tipul de discipline care intră în procesul de integrare la acest nivel: pluridisciplinaritatea se referă la corelarea eforturilor unor discipline înrudite, iar multidisciplinaritatea are în vedere punerea împreună a unor discipline care nu sunt neapărat vecine şi cu legături evidente între ele; se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline. Această abordare propune predarea conţinuturilor care aparţin unei discipline şcolare prin modalităţi specifice ale fiecărui domeniu şi folosind argumentaţiile altor discipline.
Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare. Încep să fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt.
( Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p.125 )
,,Interdisciplinaritatea poate fi caracterizată prin aprecierea lui Platon despre arta politică: arta ţesutului care nu lasă niciodată să survină divorţul dintre diferitele elemente, urzeşte şi combină mereu informaţiile pentru a face din ele o ţesătură suplă şi foarte restrânsă”.
(Mohammed Allal Sinaceur, 1986).
Interdisciplinaritatea este interacţiunea existentă între două sau mai multe discipline. Accentul se pune pe deprinderi, competenţe, în special pe aşa-numitele higher order thinking skills (abilităţi de gândire mai mari). Pentru formarea acestora se face apel la competenţe diverse de învăţare, sunt implicate eforturi de cercetare şi învăţare prin cooperare.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului, mergând deseori până la fuziune.
Integrarea transdisciplinară a cunoştinţelor specifice diferitelor discipline conduce la emergenţa unor noi câmpuri de investigaţie, la dezvoltarea unor proiecte integrate sau chiar la conceperea unor programe de cercetare. Aceasta înglobează celelalte niveluri ale integrării şi este centrată pe viaţa reală, pe probleme importante, semnificative aşa cum apar ele în context cotidian. Competenţele şi conţinuturile se integrează în jurul unei probleme.
Abordarea transdisciplinară plasează procesele individuale de învăţare ale elevilor, nevoile, interesele şi caracteristicile acestora, în centrul experienţelor de învăţare.
Transdisciplinaritatea presupune studierea, explorarea proceselor şi fenomenelor complexe, astfel încât prin coordonarea cercetărilor şi coroborarea rezultatelor acestora să se ajungă la constituirea unor discipline noi. Finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii. Transdisciplinaritatea conduce la intensificarea relaţiilor dintre discipline şi la descoperirea unor noi orizonturi ale cunoaşterii.
Utilizarea la clasă a uneia sau a alteia dintre abordări trebuie să ţină seama de caracterul progresiv al acestora, din punct de vedere al nivelului de integrare şi al demersului de proiectare curriculară, dar şi de scopurile urmărite în procesul de învăţare.
Indiferent de abordarea adoptată, de nivelul de integrare la care ne situăm şi de posibila predominanţă a unei strategii didactice, trebuie reţinut faptul că, proiectarea integrată a curriculum-ului şi organizarea învăţării, aşa cum decurge de aici, se centrează pe principiul învăţării prin cercetare şi prin descoperire, bazat pe o viziune constructivă şi globală asupra lumii înconjurătoare.
1.Bocoş, Muşata;Jucan, Dana - Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculumului. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor,
Editura Paralele 45, Piteşti;
2. Bocoş, Muşata - Teoria şi metodologia curriculumului. Elemente conceptuale şi metodologice, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008;
91
1. Apostol, Pavel, Becleanu Iancu, Adela, Dicţionar de filozofie, Editura Politică Bucureşti,1978;
2. Bruner, Jerome S., Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
3. Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom , Iaşi, 2008;
5. Ciolan, Lucian. (2003). Dincolo de discipline. Ghid pentru învăţarea integrată/cross-curriculară. Centrul educaţiei 2000+, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003;
6. Cosmovici, Andrei - Psihologie şcolară, Editura Polirom, 1999;
7. Cristea ,Sorin. Studii de pedagogie generală. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 2004.
8. Cristea, Sorin. (coord. gen.) Curriculum pedagogic. Vol.I. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 2006.
9. Cucoş, Constantin (coord.) , Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi,1998;
10. Cucoş, C.onstantin, Pedagogie, Iaşi, 1996, Editura Polirom;
11. D’Hainaut, Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1981;
12. Huszar, Tibor, Morala şi societatea, Editura Politică, Bucureşti, 1967;
13. Gusdorf, Georges, Trecutul, prezentul şi viitorul cercetării interdisciplinare. în Interdisciplinaritatea şi ştiinţele umane. Idei contemporane, Editura Politică, Bucureşti, 1986;
14. Mohamed Allal Sinaceur, Interdisciplinaritatea şi ştiinţele umane, Editura Politică, Bucureşti, 1986;
15. Maior, Aurel, Popa, Doina, Matematică distractivă, clasa a III-a, Editura Aramis, Bucureşti, 2003;
16. Manolescu, Marin, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi practică, Editura Credis, Universitatea din Bucureşti, 2004;
17. Nicolesco, Basarab, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iaşi, 2001;
18. Păsăilă, Vasile, Didactica istoriei pentru învatamantul primar, Editura Credis, Bucureşti, 2005;
19. Păun, Ştefan, Didactica istoriei, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2000;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu